Satul Pociumbeni

Satul Pociumbeni

 

     Satul Pociumbeni a fost întemeiat în secolul al XVIII-lea. Denumirea localităţii provine de la un pociumb (“ţăruş”) de care boierul satului îşi lega animalele la păscut pe moşiile sale. În sat se întîlnesc locuri pitoreşti de o mare frumusetee cum ar fi rîul Ciuhur şi  stîncile ce înconjoară satul din toate părţile. Iar în centul satului se află din secolul al XIX-lea cimitirul familiei boierului – poetului basarabean Teodor Vârnav (1801 – 1868).

 

                                                           Rîul Ciuhur

    Raul Ciuhur isi are izvoarele in apropierea oraselului Ocnita si isi poarta apele pe teritoriul raioanelor Ocniţa, Edineţ, Rîşcani, varsandu-se in Prut la nord de localitatea Costesti. Lungimea Ciuhurului este de 90 de km, iar bazinul său hidrografic ocupa 724 km². Ciudatenia acestui rau este ca el izvoraste la cativa kilometri de Nistru, dar isi duce apele in Prut, traversand de la est spre sud-vest nordul R. Moldova.

    Actul de identitate, datand cu ziua de 17 aprilie 1429, il gasim la curtea domneasca a voievodului Alexandru cel Bun, in varianta Ciuhru. Moldovenii, care de-a lungul secolelor au pus temeliile satelor pe un mal si altul al raului, ii mai spun cu drag Cihor sau Sihor. Mai multe raulete isi varsa apele in Ciuhur: Poiana, Armanca, Vasilina, Ciritei, Ciuhuret sunt afluenti de stanga, iar Chetrosu, Adanca, Ciuhurita – de dreapta. Savantii Anatol Eremia si Ion Dron considera ca hidronimul de provenienta turanica ciugur/ciucur are in limba romana semnificatia de “groapa (cu apa), rapa, valcea, adancitura”, dar acest hidronim turanic a fost adaptat si suprapus pe un nume mult mai vechi, de origine dacica sau latina, care nu s-a pastrat in memoria istorica si in actele scrise.

     Patrimoniul natural si cultural din bazinul raului Ciuhur are o valoare deosebita, dar in mare masura a fost degradat si deteriorat in anii regimului komunist sovietic. Totusi, pe segmentul de rau Bratuseni-Stolniceni-Pociumbauti si mai ales Pociumbeni-Horodiste-Duruitoarea-Varatic, s-au pastrat peisaje pitoresti, de o mare frumusete si atractivitate.

     Lanturile de recifi coralieri din nord-vestul R. Moldova, cunoscute sub denumirea de “Toltrele Prutului”, intretaie in mai multe locuri bazinul raului Ciuhur, creand pe anumite segmente de rau adevarate cetati naturale si ziduri de piatra cu o configuratie ciudata, mareata, enigmatica. Desi supus interventiei umane si regularizarii cursului de apa, Ciuhurul isi mai pastreaza o parte insemnata din frumusetile sale de odinioara, lasate drept mostenire naturala de Marile Tortona si Sarmatica acum 12-15-20 de milioane de ani. In contextul participarii publicului larg la luarea deciziilor si la administrarea ecologica a bazinului raului Ciuhur este necesar ca patrimoniul natural si cultural sa fie ocrotit ca lumina ochilor, fiindca acest patrimoniu este zestrea cea mai de pret a comunitatilor locale, care deschide in viitorul apropiat mari perspective de practicare a turismului rural, ecologic, arheologic si cultural in zona, ceea ce va aduce beneficii considerabile satenilor si autoritatilor. Practic, de la Stolniceni si pana la varsarea in Prut, Ciuhurul poate fi transformat intr-un muzeu sub cerul liber cu conditia ca populatia locala sa-si schimbe radical comportamentul si atitudinea fata de mediul inconjurator si in primul rand fata de stancile si lanturile de recifi coralieri. Se disting clar doua segmente de rau (Stolniceni-Pociumbauti si Pociumbeni-Horodiste-Varatic-Duruitoarea), care pot fi amenajate dupa principiile dezvoltarii durabile, fapt ce ar finaliza pe de o parte cu o salvare si valorificare ecologica a bijuteriilor naturale, pe de alta parte cu imbogatirea satenilor si prosperarea regiunii. Satele din bazinul Ciuhurului ar trebui sa inteleaga si sa constientizeze un lucru simplu de tot: bogatia si bunastarea lor nu va veni de la distrugerea stancilor, ci de la pastrarea lor, fiindca in nici o tara din Europa nu exista asemenea monumente naturale ca “Toltrele Prutului”, ci numai aici, la noi, in nord-vestul R. Moldova.

    Fara a enumera valorile naturale si antropice adunate pe malurile Ciuhurului, putem constata fara rezerve ca satele Stolniceni, Pociumbauti, Zaicani, Pociumbeni, Horodiste, Varatic, Duruitoarea si Costesti detin caracteristicile de baza pentru practicarea turismului rural si ecologic. Important este sa fie stopata urgent distrugerea barbara a stancilor de o vechime de 12-15-20 de milioane de ani si curmata extragerea neautorizata a pietrisului din ariile luate sub ocrotirea statului. Fiindca, in realitate, grupuri mici, iresponsabile, care nu alcatuiesc nici macar un procent din populatia locala distrug toltrele, dar in pierdere sunt cei multi, satele in intregime si in ultima instanta, se saraceste patrimoniul national al Republicii Moldova. Sa luam aminte: viitorul acestei regiuni depinde direct de soarta patrimoniului natural.

Viaţa şi opera lui Teodor Vârnav

 

     Între multe lucruri pretioase pe care le ascund fondurile bibliotecilor publice se afla si o cartulie de citeva zeci de pagini cu titlul "Istoria vietii mele"; scrisa in 1845 de boierul-poetul moldovean Teodor Vârnav (un „autentic scriitor român, năpăstuit de uitarea urmaşilor”, avea „inima cât o ţară..., cât toate ţările româneşti la un loc”), cartea a fost descoperita de ginerele autorului, Alexandru Rod-di-deal din Falticeni, publicata de Artur Gorovei in 1893 si, in volum, abia in 1908, repetind, parca, viata aventuroasa si firea nestatornica a fiului de boier scapatat, cu anii de scoala opriti la invatatura pe care a putut-o primi de la preotul satului Floresti si de la un dascal, pe nume Iftimie, din Hreatca, in tinutul Tecuciului. Nemaiavind avere - casa, masa, fete, ioc! - boierul s-a apucat de scris si bine a facut pentru ca, iata, aventurile acestui moldovean de la inceputul secolului XIX prilejuiesc descrierea unor diverse medii sociale, a moravurilor, amanuntelor pitoresti, de pe o intinsa arie geografica, incepind cu satul Floresti, trecind prin Lamasenii Sucevei, apoi Iasi, Bucuresti, Sibiu, Cernauti, Hotin si sfirsind cu "asezarea" definitiva in satul Pociumbeni din "tinutul Esilor".

     "Anecdotul romanicesc" al lui Teodor Virnav intereseaza, in primul rind, prin regia intimplarilor povestite cu sart, intr-o limba care pastreaza culoarea locala si are azi inca bogate resurse artistice. La 1845 se cultiva inca "fiziologia"; nu altceva face Teodor Virnav in autobiografia sa, reusind citeva fine descrieri ale unor categorii si medii sociale, precum si portrete expresive ale tipurilor ce le reprezinta: iata, de pilda, negustorul bogat Constantin Ladŕ, un personaj tipic pentru "seria" mai micilor sau mai marilor imbogatiti pe Lipscanii Bucurestiului, unde boierul scapatat din Moldova face o scurta "ucenicie" in "lipscanie", intr-o dugheana a unui oarecare Constantin Nazlim: "In vremea aceea, el (Constantin Ladŕ - n.n.) era in virsta de peste 30 ani, holtei, frumos la fata, cu ochii albastri, cu parul negru, la stat de mijloc, cu cautarea vesela si priincioasa, iubea sa aiba masa curata de 7 sau 8 feluri de bucate, vin bun si desert, si avea mare aplecare asupra gastronomiei. In posturi, miercurile si vinerile postea, insa cu bucate de peste proaspat adus in fiinta lui viu din apa Dimbovita ce curge prin mijlocul Bucurestilor. Afara de nationalnicele limbi greceste si romaneste, vorovea slobod nemteste, frantuzeste si italieneste. Purta straie turcesti, anteriu de suvaea si de cutnie, se incingea cu sal turcesc, giubea de samur, binis de postav englizesc, floare straina, si in cap adeseori purta un islic ca fanariotii de la Tarigrad, din pelicele de Krim brumarii si foarte subtiri la par, si facut in chipul si in marimea cosurilor cu care se prinde la noi peste caras de prin iazuri. Dimineata dupa ce se imbraca, si bea cafea nemteasca sau ciocolada, se ducea in piata Lipscanilor si acolo petrecea pina la 12 ceasuri; atuncea venea la masa cite cu doi sau trei prieteni, minca bine si se odihnea. Dupa masa, in disara, se suia in caleasca cu doi cai buni, in coada lua lachei si se plimba pe podul Mogosoai (cea mai frumoasa ulita a Bucurestilor) dimpreuna cite cu unul din prieteni, dar mai adeseori cu contulatul nemtesc. Sara juca cartile pe la cunoscuti, dar mai de multe ori la gheneral contulatul rusienesc de atuncea Kiricov, unde se numara si unul din inchinatorii gheneralesii lui cei tinere. Avea intrare pe la casele boierilor, insa mai multa pe la a contulatilor europienestilor puteri ce locuia pe acea vreme in Bucuresti. Era om insemnat la o cirmuire, si la toate pricinile ce urmau intre cei mai cu stare negutatori, totdeauna se orinduia mediator. Tinea magazia la hanul lui Sarban Voda, cu marfuri de Austria si Saxonia, pe care le vindea nu cu cotul, ci cu radicata. Mai tinea in tovarasie cu o cumpanie otcupuri, precum ocne, vami si poste, pentru cari avea doi osabiti pricacici si un gramatic (pismovoditel) care in acea vreme era pomenitul mai sus Ianachi". Peste proaspat pentru masa lui Constantin Ladŕ din Dimbovita? Boier mare, negustor angrosist, sforar pe la ocirmuire, dar stiind greceste, romaneste, nemteste, frantuzeste si italieneste? Si inca "slobod"? Asta era lumea lui Ladŕ, Nazlim, Kir Gheorghi, Kir Ianachi, Panaioti, stramosii Columbenilor, Tintarenilor, Becalilor de azi: au inlocuit trasura lui Ladŕ cu Ferrari, dar cu restul sint inca in epoca de piatra a "capitalismului" autohton...

     Si mai e ceva foarte pretios in cartea boierului Teodor Virnav: farmecul cu totul special al limbii romane vechi: cite istorii, ahturi si patimi omenesti, cum zicea Creanga, nu ascund vorbe precum acazarisit, busmachii, cathizma, cfatirea, clironom, feredeu, ghizalic, gramoti, istucan, mathima, pascvile, predmet, proftacsi, siguripsi, sieala, tunbac, varvara?

      Meditând asupra situaţiei deplorabile a populaţiei autohtone din spaţiul basarabean, Vârnav relevă starea de degradare a acesteia ca identitate naţională în condiţiile de izolare culturală de restul ţării, dezbinării "de arbor, turchină". Poezia este semnificativă nu numai prin modul de a cugeta al autorului, dar şi sub aspectul limbii utilizate:

Cetind ce să scrie, cu dovezi şi tâlc,

Într-o istorie rusască, eu zic:

Noi dormim pe vatră, ca iarna lăieşii:

Nu-ntrebăm vrodată ce fac megieşii,

Ai noştri rumâni, fraţii cei viteji,

Când cu cei păgâni, avea războaie, sfezi;

În noi s-au răcit sângile rumân,

El s-au hultuit acum cu strein.

Noi ne-am dezbinat de arbor, turchină,

Care au umbrat slava cea rumână.

Noi astăzi avem strein element,

Puţintei suntem daco-români drept:

De la noi lipseşte enthuaz şi râvnă,

Ce le pomeneşte hronica rumână,

C-au fost oarecând la al nostru neam,

În vreme de demult, când aveam un han

Din al nostru sânge, din a noastră viţă

Care nu se stinge, au rămas sămânţă.

Ni s-au scurtat mâna, limba ni-i legată

A face vreo mână nou nu se iartă.

     Şerban Cioculescu nu a arătat unde se păstrează manuscrisul. În două cazuri cercetătorul a făcut omiteri de text marcate prin puncte de suspensie, pentru a evita, probabil, anumite complicaţii la tipărirea poeziei. Dar şi aşa, cu finalul trunchiat, poezia exprimă clar ideea autorului:

Şi dar pentru noi alta nu rămâne, ci a fi

Tot mai ... S-aşteptăm mai bine

Poate va urma vreo întrebare şi din nou

Cândva la a ţării strânsoare...

 

Realizator: Pîslaru Aliona,

elevă în clasa a VIII-a,

satul Pociumbeni, raionul Rîşcani